Când românii pleacă în Germania, o familie de nemți a ales să se stabilească într-un sat din județul Sibiu.

Zece personaje într-o singură poveste. Le numărăm pe degete. Prima dată sunt Mike și Marion, doi nemți tare de treabă care au prins rădăcini în satul Alma Vii, și fiul lor, Tim. Urmează doamna Sanda și domnul Ioan, angajații lor permanenți. Vine apoi casa – Alma Via – un personaj în sine: albă, luminoasă, primitoare. Alma, cățelușa care fusese abandonată și care acum știe germană, Miezi și Findus, două pisici mamă și fiu, despre care ai putea crede că sunt surori gemene, întregesc tabloul poveștii noastre. Ultimul actor e chiar satul. Toate sunt parte dintr-o poveste care merită spusă. Și scrisă.

Liniștea, unul dintre cele mai mari atribute ale satului.

Alma Vii e la capăt de drum. Are case vechi, cele mai multe îngrijite frumos. Are o biserică fortificată impunătoare, cu turnuri și ziduri groase. Aici poți da chiar și peste un schelet, devenit exponat în micul muzeu. Apoi sunt dealurile domoale și pădurile fermecătoare, grădinile pline de culoare și ulițele desprinse din documentarele acele făcute tare fain. Și apoi sunt oamenii: cu zâmbet larg și cald, cu ochi care-ți vorbesc. Mai sunt liniștea și tihna, pitite după dulapuri vechi, săsești, în camerele luminoase de oaspeți, rămase să ducă mai departe o poveste aproape uitată. Aici au ajuns să locuiască Mike și Marion, prieteni și parteneri de nădejde ai Fundației noastre. Și-au deschis de curând o casă de oaspeți chiar peste drum de cetate și s-au integrat bine în comunitate. Se implică constant în proiectele noastre, fac voluntariat și vor ca oamenilor din sat să le fie mai bine.

Marion ne spune cum a început totul: „Nu avem niciun fel de rădăcini în România. Niciunul din strămoșii noștri nu a locuit vreodată aici. Am luat pentru prima dată contact cu România acum 10 ani, când Mike a fost trimis de angajatorul său în București pentru câteva săptămâni, pentru un proiect media. În final, am ajuns să rămânem acolo doi ani. La fiecare sfârșit de săptămână luam mașina de serviciu și conduceam în diferite locuri: Maramureș, Bucovina, Transilvania, Delta Dunării… Ne-a plăcut ceea ce am văzut. Probabil că altfel nu am fi venit niciodată în România.” Au fost fermecați de frumusețile locurilor, însă dezamăgirea a venit în ceea ce privește opțiunile de cazare. „Ne era greu să găsim o cazare frumoasă.”

După finalizarea proiectului din București, s-au mutat în Budapesta, unde au locuit cam 5-6 ani. Continuau însă să vină des în vizită în România, mai cu seamă în zonele rurale ale Transilvaniei, iar după nașterea fiului lor au realizat că niciunul dintre ei nu mai voia să lucreze într-un birou, pentru companii mari. Deși nu aveau niciun fel de experiență în domeniul turismului, au luat decizia de a cumpăra o casă în România și de a-și începe propria afacere aici. Căutarea propriu-zisă a început în 2014, an în care, spre norocul lor, s-a schimbat legea și le-a fost mai ușor să cumpere o proprietate, ei fiind cetățeni străini.

Lucrurile bune iau timp

L-au găsit pe Jan Hülsemann, arhitect care lucra deja cu MET. Însă lucrurile nu au mers atât de repede pe cât speraseră ei. Doar formalitățile pentru îmbinarea celor două proprietăți au durat un an. Deși folosită întotdeauna ca una singură, proprietatea nu a fost niciodată înregistrată așa. Au avut ceva probleme și cu terenul intravilan, și cu cel extravilan, și cu faptul că a fost nevoie să le combine. Li s-a spus: „ – Nu le puteți avea pe amândouă.” ”- Păi, le avem pe amândouă.” răspundeau ei.

Starea inițială a proprietății.

Lucrările de reabilitare au început efectiv în septembrie 2015, când au venit constructorii și excavatoarele. „Exact atunci ne-am mutat aici din Budapesta. Ne-am mutat într-o duminică și luni a început șantierul.” Până să fie totul gata, familia din Germania a avut multe sacrificii de făcut. Au locuit în Richiș timp de doi ani, într-o casă închiriată, fără încălzire. Marion își amintește: „E adevărat că aveam o mică sobă cu lemne în cameră și că ne bucuram de un stil foarte autentic de viață. Îmi amintesc însă de diminețile de iarnă, de focul stins peste noapte, de cele 10  grade în cameră și de întrebarea: „OK… Ce fac acum? Mă ridic sau stau în pat și încerc să rămân la căldură?Toate sacrificiile făcute și obstacolele întâlnite au meritat într-un final spun ei: „Acum locuim într-o casă foarte frumoasă, care este exact așa cum ne-am dorit să fie. Și acum avem încălzire centrală. Lucrurile bune iau timp. Deși am avut mai multe probleme, totul a ieșit cum am vrut.”

Au deschis casa de oaspeți în vara lui 2018 și începutul a fost foarte promițător. S-au bucurat să colaboreze cu Fundația și să primească grupuri drăguțe încă de la început: pe Mircea Cărtărescu, însoțit de un grup de scriitori, care a stat la ei pentru o săptămână. Apoi își amintesc de grupul de tineri voluntari din Liechtenstein, cei care au refăcut atelierul de tâmplărie din sat. Tot vara trecută au pus la cale un program tare ingenios pentru familiile cu copii din Germania: timp de 7 zile aceștia aveau șansa să participe la ateliere organizate cu meșteșugari din zonă, special aduși la casa de oaspeți pentru ei. Turiștii învățau cum se face o mătură tradițională, cum se împletesc coșuri și câte și mai câte. Programul va continua și anul acesta, iar Mike și Marion spun că deja au cereri și rezervări ferme pentru acest tip de turism. Nu ne miră, ideea lor este minunată.

Au pus casei de oaspeți numele de Alma Via. Așa arată ea acum.

Înainte de a se muta în România, ambii erau responsabili de partea de marketing în companii de top din Germania. Acum fac exact opusul. Mike chiar ne povestește amuzat cum mama sa l-a întrebat: „De ce ai mai mers la universitate, pentru ce ai mai studiat?!” Mai în glumă, mai în serios, Marion adaugă: „Cred că studiile ne ajută și acum în anumite privințe.”

România – cu bune și cu rele – noua lor casă

Ce știau despre țara noastră înainte de ajunge aici? „Nu prea multe. Dacă nu am fi fost trimiși cu jobul în București, nu am fi venit niciodată în România. Îmi amintesc de momentul în care Mike mi-a spus că va merge acolo. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit pe hartă, să văd unde este. Știam totuși că se află în partea de sud-est a Europei.” spune Marion. Mike adaugă: „La început, România era pentru noi un loc alb pe hartă. Am vizitat foarte multe continente și țări, dar niciodată nu ne-am gândit să venim aici.”

Acum le place să locuiască în România, însă nu se pot abține să nu compare tot ce se întâmplă aici cu situația din Germania. Încă de la început, tot proiectul Alma Via a fost unul foarte „oficial”, în care au ținut mult ca toate lucrurile să fie făcute ca la carte, ca în Germania. Au realizat că aproape nimeni nu făcea asta în România și că dorința lor de a fi în ordine cu toate le încetinea mult procesul. „Pentru noi nu a fost niciun dubiu, trebuia să fie așa. Da, a durat trei ani ca să o ridicăm și să avem toate actele. Poate că altfel am fi terminat-o mai repede, dar suntem fericiți că am mers pe acest drum. Mereu vom acționa în această manieră.” Pentru că sunt străini nu s-au lovit de problema corupției, au fost tratați diferit, cu mai multă bunăvoință, spun ei. Mike: „Da, a fost un bonus faptul că suntem străini. Toată lumea ne întreba dacă suntem siguri că vrem să locuim în România, pentru că mulți români se mutau tocmai în Germania, de unde veneam noi”.

Au fost surprinși și de modul în care unii români înțeleg respectarea unui angajament. Au întâmpinat ceva dificultăți inclusiv cu echipa de constructori. Deși aveau un contract și termene stricte de respectat, aceștia plecau de pe șantier fără să anunțe timp de mai multe săptămâni. Marion: „Toată lumea lucrează în Germania după un program bine stabilit. Săptămâna asta se lucrează la ceva și săptămâna viitoare la altceva. Nu poți întârzia. Însă aici e cu totul diferit.”

Pentru Mike și Marion nu totul a mers atât de greoi. Sunt și multe aspecte pozitive: „Iubim românii și traiul de la țară din România. Ne simțim că suntem bine primiți, bine văzuți. Și în Alma Vii avem același sentiment: oamenii sunt foarte deschiși, ne ajută și sunt prietenoși, altfel nu am fi putut rămâne aici.” Și chiar dacă există bariera de limbă, româna dovedindu-se o piatră de încercare pentru toți membrii familiei, inclusiv pentru mezinul Tim, de 7 ani, Marion și Mike sunt deciși să îi dea de capăt luând lecții în particular. „Deși comunicarea cu membrii comunității nu este foarte intensă, simțim că aici nu este nimeni împotriva noastră și nu se întreabă Ce mai caută și străinii ăștia aici?! Sunt deschiși la ceea ce facem și vor să ne susțină.”

Ajungem la subiecte ceva mai sensibile: provocările lor actuale. Ne vorbesc despre infrastructura turistică din zonă care poate fi îmbunătățită. Marion: La întrebarea: Să facem poteci prin pădure pentru turiști sau să tăiem pădurea și să o vindem? întotdeauna va fi aleasă a doua variantă. Nu există un interes real pentru îmbunătățiri. Sunt multe lucruri interesante în apropiere de Alma Vii, dar nu poți ajunge acolo pentru că nu există un drum bun de acces: spre exemplu, este un monument UNESCO în Valea Viilor, la doar 10 km de Alma Vii. Ar putea fi pus la punct un traseu de biciclete până acolo, din păcate nu este niciunul, și nu cred că în următorii 20 de ani va fi unul pentru că nimănui nu îi pasă.”

Tot ei ne-au povestit de drumul de acces către Alma Vii, deși interzis pentru tranzitarea auto-utilajelor de mare gabarit, an de an tiruri de peste 30 de tone cu bușteni trec pe aici și distrug de fiecare dată drumul. Și autorităților le-ar surâde ca autocare pline de turiști să vină să viziteze satul și cetatea, însă nimeni nu se ocupă de infrastructura necesară ca autocarele să poată ajunge mai ușor în sat. Deși au avut de trecut peste multe, acum greul e deja în urmă.

Mike: „Un lucru pozitiv pe care l-am remarcat este faptul că atunci când vrei să faci totul ca la carte, oamenii încearcă să te ajute și îți oferă mult din timpul lor. E mult de muncă, dar oamenii sunt prietenoși și vor să ajute. Aici mă refer la autorități. Nu trebuie să fim așa de pesimiști. Încercau să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a ne ajuta. De obicei avem un avocat bun cu noi din Sibiu care ne ajută. Tot acest proces birocratic este un proces bun în sine, dar problema este că ia extrem de mult timp. Însă acum avem totul gata, totul este super-legal. Avem chiar și un sistem de pompare al apei autorizat la București și un sistem foarte scump de filtrare a apei pentru care este dificil să obții autorizație. Bazinul de înot va fi gata până la finalul verii și ăsta este un mare proiect. Totul este legal și autorizat.”

Satul Alma Vii, un sat în schimbare

Deși vorbim de un sat ai cărui locuitori încă pleacă la lucru în străinătate, încet-încet lucrurile se schimbă și se îndreaptă în direcția bună și în Alma Vii: au apărut pensiuni noi în sat, cetatea a fost restaurată și atrage turiști. Câțiva săteni s-au întors aici și și-au creat rostul lor. Marion: „Alma Vii este diferit de alte sate, are propria sa personalitate. Nimeni nu se uită la tine altfel pentru că ești străin.”

Alma Via – personajul tăcut al poveștii

Alma Via este o încântare: o casă tradițional saxonă datând din anul 1871, neobișnuit de mare, alcătuită din două corpuri generoase care au funcționat împreună de-a lungul timpului. Cinci camere sunt destinate primirii oaspeților și trei sunt folosite de familia din Germania. Mike și Marion ne spun încântați povestea șurii, astăzi un restaurant primitor, cu sală de conferințe. Au reconstruit-o pe locul celei vechi, vândută cu câțiva ani înainte ca ei să afle de proprietate. Au ținut morțiș să găsească alta. Au cumpărat una asemănătoare din apropiere de Brașov și au reconstruit-o pornind de la vechea structură de lemn. Elementele au fost îmbinate într-o manieră modernă, cu ferestre mari, iubitoare de lumină. Au insistat însă ca lucrările să fie făcute cu materiale tradiționale și naturale, totul fiind izolat cu lut și paie. Nu au folosit spumă industrială în jurul ferestrelor, de exemplu, iar cei care au ajutat la ridicarea ei sunt meșteri locali și calfe călătoare din Germania.

Ca oaspete, aici ai parte de o experiență tradițională, dar, în același timp, și de un confort sporit, Mike acordând mare atenție paturilor și băilor în mod special. „Am vrut ca băile să fie foarte spațioase. Au încălzire prin pardoseală și dușuri mari. Alte atracții sunt șura noastră, mâncarea tradițională foarte gustoasă, curtea generoasă unde se poate juca fotbal și unde oaspeții se simt bine, întâlnirile cu meșteșugarii, priveliștea minunată către biserica fortificată.” adaugă el.

Marion: „Încercăm să profităm de priveliștea grozavă, să facem focuri de tabără pe tăpșanul aflat ceva mai sus pe proprietate, vom avea un bazin de înot pentru vară, natural, nu cu placaje, în care apa va fi filtrată de plante. Grădina e locul în care oaspeții noștri se pot relaxa, unde se pot bucura de aerul curat și de vederea către cetate.”

La Alma Via se pot organiza mici evenimente, chiar și nunți dacă nu sunt foarte aglomerate, dar și acțiuni corporate. Gazdele pun la dispoziție o sală de conferințe cu o capacitate de 50 de locuri și un proiector foarte performant. Tot ei organizează brunch-uri sau prânzuri cu mâncare tradițională gătită de ei pentru grupuri de cicliști sau turiști. În curând vor avea și un sistem pentru rezervările online, însă cei interesați pot găsi detalii despre ei pe pagina lor de internet: https://alma-via.ro/

Mike: „Într-un articol destinat pasionaților de mountain bike, Lonely Planet recomandă pentru cazare vechile case saxone din Viscri și Alma Vii. Ne-a plăcut acel paragraf și l-am trecut la vedere, pe pagina noastră de internet.”

E nevoie de voluntari în Alma Vii. Mike și Marion fac voluntariat din proprie inițiativă

Mike și Marion simt că satul și comunitatea lui au nevoie de sprijin. Cel mai rapid acesta poate veni din partea unor voluntari, așa cum s-a întâmplat acum doi ani cu familia Rogers din America, cei cinci membri ai ei locuind aici pentru jumătate de an. Noi voluntari sunt așteptați cu brațele deschise de copiii din sat, dornici să se bucure sub îndrumarea cuiva de dotările centrului de învățare: de bibliotecă, de calculatoare, de pian și de jocuri, ori de activitățile care pot fi organizate aici.

Povestesc cu drag despre familia de americani, ce care au făcut foarte multe lucruri pentru cei din sat: „Erau foarte implicați. Aveau un pian pe care l-au donat copiilor. Fiecare dintre cei cinci membri ai familiei avea ceva de oferit: unii dădeau lecții de chitară și de pian, alții cântau cântece în engleză cu copii. Au fost voluntarii perfecți. Au adunat bani pentru a cumpăra costume pentru grupul de dans de aici din sat, ceea ce este un lucru fantastic. Copiii arată acum minunat și pot dansa la festivaluri sau pentru turiștii din sat. Ceea ce cred că le-a plăcut foarte mult copiilor din Alma Vii la familia din America a fost partea muzicală și micile proiecte artistice și creative precum construcțiile din lut, desenele.”

„Mereu este nevoie de oameni, nu doar vara. Cel mai mult ne-ar plăcea ca ei să vină pentru centrul de învățare, pentru bibliotecă, să se ocupe puțin de tânăra generație din Alma Vii. Copiii au nevoie ca cineva să îi îndrume, să le arate și să îi învețe. Școala în sine nu este suficientă. Ar fi minunat ca cineva să organizeze cu ei activități după-amiezile, după școală. Noi le putem oferi cina.” adaugă Mike.

Le-ar prinde tare bine și lor, lui Mike și lui Marion, ca cineva care vorbește limba română să le fie prin preajmă. Se gândesc să ia ore de limba română de câteva ore pe săptămână, în schimbul unor mese gratuite. „Cel mai important este caracterul voluntarului și ca el sau ea să iubească lucrul cu copiii. Dacă ne poate învăța și pe noi româna ar fi grozav.” Mike: „Legat de voluntari, voiam să mai adaug că, de două ori pe zi noi, oricum facem drumul către Mediaș. Dacă voluntarii vor să facă cumpărături din oraș, noi le punem la dispoziție transport. La fel și în vacanța de vară, mergem des la Mediaș, așa că nu vor fi rupți de civilizație.”

Mike, în aprilie 2019, dând o mână de ajutor la redeschiderea centrului de învățare din sat. El a acceptat să găzduiască la casa de oaspeți cărțile și jocurile cât timp centrul a fost închis.

În Alma Vii este mereu ceva de făcut, depinde foarte mult și de dorințele voluntarilor. Unora le place să lucreze cu copiii, alții doresc să facă mai multă muncă fizică, așa că le-ar fi potrivită munca de marcare a traseelor de biciclete în pădure, de exemplu. Pot fi făcute lecții de operare calculator cu copiii, căci e necesar ca cineva să le arate cum se face o cercetare sau o temă pentru școală cu ajutorul internetului.

Mike: „Într-o lume ideală, voluntarul i-ar ajuta pe tinerii din sat să învețe să scrie un CV și să își găsească un job. La centrul de învățare există imprimantă, calculatoare, este păcat că nimeni nu le folosește. Pe timp de iarnă voluntarii pot locui la noi, iar vara fundația pune la dispoziția doritorilor spații de cazare.

Puteți afla detalii despre proiectele de voluntariat pe care Mihai Eminescu Trust le organizează în Alma Vii scriind un mesaj la adresa lbunescu@mihaieminescutrust.org

Relația cu MET

Prima dată au intrat în legătură cu Fundație grație domnului Jan Hülsemann, arhitect și consultant pentru proiectele MET, cel care i-a ajutat și cu proiectul Alma Via. „Noi nu mai construiserăm până atunci și nu știam nimic despre asta, dar el a scris o carte despre modalitatea restaurării caselor din Transilvania. M-a adus aici și m-a prezentat echipei, am folosit aceiași constructori ca MET. Cu fundația suntem vecini chiar și în sat, împărțim același zid. A fost o surpriză plăcută atunci când am cumpărat casa și am aflat că există planuri de renovare a cetății. Am început reabilitarea în același timp. Voi ați terminat cam într-un an. Noi, după un an, nici măcar nu avem un acoperiș nou.” povestește cu zâmbetul pe buze Mike.

Marion ne ajută ori de câte ori este nevoie. În imagine, alături de Caroline Fernolend, președintele MET.

„I-am întâlnit apoi pe Caroline, Cristian și Săndel și am fost invitați la inaugurarea noii case de oaspeți din satul Richiș, pot spune că avem o relație frumoasă. Facem diferite proiecte împreună și sperăm să avem această relație și în viitor.”

Doamna Sanda şi domnul Ioan

Am lăsat pentru final cuvintele celor doi angajați de la Alma Via. Înainte de acestea, Mike ne povestește care este impactul pe care l-a avut oferta lui în viața celor doi. „Domnul Ioan obișnuia să meargă să lucreze în străinătate și nu a mai fost nevoie să plece de doi ani de zile, a reușit să rămână alături de familie datorită nouă. Toți ne plac, nu doar pentru că sunt angajații noștri și primesc salariu de la noi, dar pentru că le-am schimbat viața, suntem aproape de ei, primesc asigurare de sănătate pentru familie.”

Doamna Sanda va lucra la centrul de învățare timp de o după-amiază pe săptămână, Mike arătând că este dispus să ajute prin resursele proprii la bunăstarea comunității. Le-am solicitat celor doi oameni de încredere de la Alma Via să ne spună ce înseamnă pentru ei aceste locuri de muncă:

Doamna Sanda: „Sunt angajată la Mike de trei ani, eram aici chiar de când era șantier. E foarte bine pentru mine pentru că suntem vecini. Înainte de a fi angajată aici, stăteam acasă cu cei mici. Inițial i-am ajutat ca vecini și după aceea m-au întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei. Mă ajută mult faptul că știu germana și așa putem comunica, eu am lucrat în Germania. E multă treabă aici, dar îmi face plăcere să lucrez într-un loc atât de frumos. Mă ocup de pregătirea meselor pentru turiști, aranjez camerele și mă implic oriunde este ceva de făcut. Pentru mine este foarte bine.”

Domnul Ioan: „Pentru noi este un dar ceresc, pentru că suntem aici vecini, aproape. Îmi prinde bine acest loc de muncă, suntem în sat, alături de familiile noastre. Sunt norocos pentru că sunt angajat, dar și ei sunt norocoși pentru că ne au pe noi, nu suntem chiar de aruncat, eu fac orice, de la instalații până la… tot ce este nevoie. Înainte ca ei să vină în sat, făceam naveta, în străinătate și înapoi, făceam bani și veneam înapoi, acasă. Era greu cu patru copii. Am fost în Spania, Italia, am ajuns până și în Finlanda, peste tot. Cui nu-i place să doarmă în patul lui noaptea?! Oriunde e bine, dar acasă e cel mai bine. Îți vezi copiii crescând. Eu unul sunt mulțumit. Sunt niște oameni minunați”.

Deseori, grupul de copii de dansui populare este invitat la Alma Via pentru a oferi reprezentații.

Drepturi fotografii: Mihai Eminescu Trust şi https://alma-via.ro/