25 iulie 2019 – Înmânarea cecului simbolic în prezența Ambasadorului S.U.A, Ministrului Culturii și primarului comunei din acea perioadă

În cel de-al doilea an de implementare al proiectului „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii”, Președintele Fundației vorbește despre impactul proiectului asupra locuitorilor satului și de rolul său în viitorul comunității.

Care este importanța proiectului „REVEAL Alma Vii” pentru Fundația Mihai Eminescu Trust și pentru comunitatea satului din Alma Vii în contextul implicării Fundației acolo? 

După mai multe încercări nereușite de accesare a fondurilor disponibile la AFCP, a fost o imensă bucurie pentru noi, ca fundație, dar mai ales pentru comunitatea din Alma Vii, să aflăm despre câștigarea finanțării din partea Ambasadei SUA. Proiectul a fost pregătit cu multă dedicare și pricepere de către colegii mei împreună cu specialiști din domeniu.

Primul scop foarte important al acestui proiect este: salvarea și punerea în siguranță a bisericii evanghelice, care face parte din ansamblul bisericii fortificate din Alma Vii, monument categorie A de pe lista monumentelor istorice din Romania.

Prin atingerea primului scop, restaurarea bisericii evanghelice, reușim să predăm comunității pluriculturale un monument salvat, de fapt obiectivul cel mai vizibil și vizitat din satul lor, iar comunitatea va putea culege roadele acestui demers încă foarte mulți ani de acum înainte.

Cum se înscrie acest proiect în conceptul-umbrelă al Fundației, „Satul de sine stătător”?

Acest proiect, ca și toate proiectele pe care le inițiază și implementează fundația MET, respectă conceptul Satului de Sine Stătător
– Membrii comunității sunt cei care ne-au rugat să găsim o modalitate prin care să salvăm acest obiectiv important din satul lor, biserica fortificată.
– Tot ei au venit cu idei de punere în valoare a ansamblului bisericii fortificate, pe care apoi noi, echipa Mihai Eminescu Trust, le-am reinterpretat și adaptat posibilităților și cerințelor susținătorilor pe care i-am putut motiva.
– Membrii comunității, prin Asociația „Alma Viitor”, sunt cei care gestionează și păstrează, pentru generațiile viitoare, acest momument istoric din satul lor. Acesta, dacă este pus în valoare în mod sustenabil, va genera mai multă bunăstare în comunitate, mai ales prin practicarea unui turism responsabil, prin care venitul generat rămâne în comunitate.

Cum a decurs până în prezent parteneriatul cu Ambasada Statelor Unite ale Americii?
Suntem onorați să putem menționa Ambasada Statelor Unite ale Americii printre partenerii fundației. Am avut alături încă din prima clipă un partener foarte apropiat și deschis pentru noi proiecte în viitor, pe care ne dorim să le începem după finalizarea acestui proiect, la finalul anului.

Care a fost răspunsul comunității în primul an și jumătate de implementare a proiectului?

Din păcate, din cauza pandemiei, nu am putut implementa toate proiectele care vizau implicarea membrilor comunității prevăzute în planificarea noastră. Am reușit, însă, să avem o comunicare bună prin crearea de instrumente social media, precum Grupul Satului, care ne-au dat posibilitatea să fim în permanență conectați cu o mare parte a membrilor comunității din Alma Vii.

Am avut totuși posibilitatea, datorită colegei noastre, Liza, să organizăm, împreună cu voluntarii pe care ea i-a identificat și motivat, multe acțiuni cu copiii și tinerii din sat. Ei sunt viitorul acestei comunități și suntem siguri că investiția în această categorie a membrilor comunității va da roade.  

Cum apreciați impactul proiectului asupra satului și a comunității? Există schimbări de care se poate vorbi în urma implementării acestuia? Care credeți că va fi importanța lui pentru comunitate odată cu încheierea lui?

Primul impact asupra membrilor comunității este cel al mândriei, al satisfacției. Mândria vizitei Ambasadorului S.U.A., a Ministrului Culturii la anunțarea câștigării finanțării. Apoi putem aminti de impactul asupra economiei locale, prin vizitatorii și turiștii care vin deja la Alma Vii și care vor veni în număr tot mai mare, dacă comunitatea se va implica și va gestiona într-un mod exemplar această oportunitate creată prin acest proiect.

Decembrie 2021 reprezintă încheierea proiectului „REVEAL Alma Vii”? Cum vă doriți să arate rezultatele acestuia pentru comunitatea almeană? Ce dorințe sau speranțe aveți legate de el și de oamenii satului? Dar la nivel local sau regional? 

În luna decembrie a acestui an se va încheia acest proiect la Alma Vii, dar noi sperăm să putem continua parteneriatul cu AFCP și în alte proiecte necesare pentru comunitatea acestui sat. Sperăm că vom atrage și alți parteneri pentru proiecte vitale în satul Alma Vii și pentru toate satele în care activăm.

Îmi doresc foarte mult ca, în decursul acestui an, să se înscrie și să fie activi mai mulți membri în Asociația Alma Viitor. Membrii asociației care fac legătura între noi, echipa MET, și membrii comunității, vor fi cei care vor gestiona punerea în valoare prin turism responsabil biserica fortificata și tot ei sunt cei care ne aduc la cunoștință nevoile comunității.

Sunt sigură că acest proiect va avea un impact regional și național în domeniul restaurării exemplare și al turismului responsabil. Pe plan local vorbim deja de un impact prin atragerea tot mai multor familii din România și Europa care se instalează în satul Alma Vii.
Voluntari și copii din ansamblul de dansuri al satului la decernarea cecului simbolic către Fundația Mihai Eminescu Trust
Caroline Fernolend, prezentă la întâlnirea preliminară înainte de începerea șantierului, iulie 2020

***
REVEAL Alma Vii este proiectul nostru complex integrat de restaurare și reconversie funcțională a bisericii fortificate din satul Alma Vii, comuna Moșna, județul Sibiu. Finanțarea în valoare de 500.000 de dolari a fost câştigată în urma unui concurs de proiecte desfășurat anual la nivel mondial prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.