Cursuri informale alături de specialişti naționali și internaționali

„Is everything all right up there?” se aude de jos către cei care se află deja sus, lucrând la acoperișul șurii. Sătenii nu pricep bine engleza, mai ales pe cea cu puternic accent britanic. însă se înțeleg cu toții din priviri și prin semne. Suntem în Archita, aici Colin Richards și echipa sa desfășoară un curs de specializare în tehnici tradiționale de îmbinări în lemn cu localnicii. Pentru a 40-a oară în ultimii 20 de ani. Totul este arătat practic, la fața locului.

După una sau mai multe specializări informale de acest tip, MET organizează, la cerere, cursuri de formare acreditate pentru localnicii care își doresc să dezvolte o mică afacere în domeniul reabilitării patrimoniului construit. Absolvenții sunt ulterior susținuți de echipa Fundației în înființarea unei forme oficiale de organizare: P.F.A., Î.I. sau S.R.L.

Încă din 2000, MET desfășoară aceste specializări formale și informale în satele în care există suficienți localnici dornici să învețe cum să lucreze cu materiale și tehnici de restaurare tradiționale și să devină zidari, dulgheri sau cărămidari. Am făcut asta deja în Viscri, Sighișoara, Archita, Stejărenii, Mălâncrav, Alma Vii, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Saschiz, Florești și Roandola. Specialiștii alături de care MET a colaborat pentru aceste cursuri sunt: ofițerul britanic în conservare Colin Richards – cel care a primit recunoaștere din partea Casei Regale Britanice pentru merite deosebite obținute în domeniul restaurării tradiționale, domnul Gabriel Lambescu, arhitect și specialist Ministerul Muncii, decedat în 2006 și de Jan Hülsemann, arhitect.

Cele mai multe specializări formale și informale au fost finanțate de MET Londra, la acestea participând până în prezent peste 200 de persoane. Vestea bună este că MET caută din nou doritori care să participe în viitorul apropiat la astfel de cursuri, indiferent dacă sunt locuitori ai satelor în care noi lucrăm deja sau vin din alte localități care au potențial de implementare al acestui concept.

MET încearcă să sprijine așadar noi comunități interesate de păstrarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural, printr-o abordare asumată și responsabilă. Dați-ne de veste dacă vreți să vă înscrieți la formările noastre de meșteri în restaurare aici: contact@mihaieminescutrust.ro, scrieți-ne pe Facebook sau luați legătura cu noi direct la numărul de telefon: +40 (0)265 506024

Poveste de succes – Ioan Molnar, Viscri, județul Brașov

Neluț, așa cum îi spun consătenii lui, lucrează ca meșter restaurator în Viscri de aproape 20 de ani. Are mereu de lucru, fie în cadrul proiectelor implementate de Fundație, fie în urma solicitărilor private. Este mulțumit cu activitatea sa, are timp și de gospodărie și se bucură de un trai îndestulător alături de familia sa. A început să lucreze în 2002, la casa Prințului de Wales din sat, perioadă în care era zilier și învăța de la cei care făceau deja acest lucru. A urmat cursurile de meșter restaurator organizate de Fundația Mihai Eminescu Trust în Viscri, Criț și Sighișoara și a început să primească lucrări, cam toate la case și anexe la care se lucrează cu materiale tradiționale.

„Eu zic că acest stil e și mai bun, și mai sănătos, deoarece cu var și nisip și pereții respiră. Dacă facem o casă cu termopane, cu ciment, pereții nu mai respiră, iar zugrăveala cu lavabilă nu este așa de sănătoasă ca cea cu var. Numai că acum mulți spun că așa este mai ușor, dai repede cu lavabilul și ai terminat. Am uitat aproape cu toții de var.”

Pentru cei care vor să lucreze în acest domeniu, spune că, mai întâi, aceștia trebuie să meargă la un curs, diploma fiind necesară pentru deschiderea unui PFA. În rest, e nevoie de multă practică. „Când ajungi la lucru, pe șantier, acolo înveți multe. Lucrând înveți multe. Au fost și situații mai grele când mi-am dat seama că nu mă pricep. Atunci i-am întrebat pe alții cum trebuie făcut. Acum și eu lucrez de mult timp, am cam dat de toate situațiile posibile și știu. Dacă cineva mă întreabă cum se face îi spun, îi arăt cu cea mai mare plăcere. Cât mai mulți ar trebui să lucreze în acest stil, pentru că o dată se mențin și satele și e și mai sănătos. Când cineva începe să pună un termopan, ceilalți îl urmează și spun: „Dacă vecinul își pune termopan, atunci îmi pun și eu.” Ar fi bine ca oamenii să țină acest stil vechi, să folosească cărămidă manuală, să țină țigla pe casă, să nu pună tablă. Mulți constructori refuză să lucreze altfel decât știu ei. Am fost lângă Sibiu, unde un proprietar voia să facă o arcadă sub o poartă. Au chemat o echipă care a refuzat să lucreze cu var și nisip, spunând că ei lucrează numai cu ciment. Așa că a venit clientul din Sibiu la Viscri, m-a luat, m-a dus, i-am construit-o noi și m-a și adus acasă. Ceilalți îi spuseseră că nu mai lucraseră niciodată așa și că nici nu știu dacă va ține varul. Sigur că am putut face și cu var și nisip, cum să nu.”

Cursuri pentru restaurarea ferestrelor

De-a lungul timpului, Fundația MET a desfășurat alături de specialiști naționali și internaționali, cursuri informale pentru localnicii satelor în care activăm de tâmplărie, zidărie și dulgherie.

Sub îndrumarea arhitectului Jan Hülsemann, Fundația noastră a organizat 49 de cursuri informale în satele Mălâncrav, Florești și Viscri, pentru restaurarea ferestrelor. Toate s-au întâmplat în perioada 2006 – 2007. Am făcut asta pentru că am inițiat și continuăm și azi o campanie de convingere adresată proprietarilor de case pentru a nu arunca ferestrele vechi și de a nu le înlocui cu termopane. Material ajutător pentru persoanele interesate: „Instrucțiuni pentru repararea ferestrelor vechi din lemn”.

Cursuri de formare în domeniul atreprenoriatului local

Între anii 2015 – 2017, am desfășurat în satele Archita, Viscri și Mălâncrav proiectul „Oportunități economice pentru satele multietnice (ECOM Villages)” pentru dezvoltarea economică a comunităților respective, punând accent pe includerea etniei rome în participarea la dezvoltarea economiei locale.

Ne-am întâlnit cu oamenii de acolo și am identificat potențiali antreprenori. I-am invitat și încurajat apoi să participe la cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului rural. Au aflat despre mecanismele administrative și financiare ale unei afaceri, despre ce înseamnă un plan de afaceri și s-au familiarizat cu noțiuni de contabilitate primară.

Instruirea a fost structurată în 5 module zilnice, iar cursul a fost urmat de 3 luni de mentorat pentru participanții la formare. Proiectul a fost co-finanțat printr-un grant elvețian, de 159.000 de franci elvețieni.

În cadrul aceluiași proiect a fost organizat și un curs autorizat de bucătar/ospătar pentru încurajarea păstrării gastronomiei locale tradiționale. Un număr de 28 de doamne si domni s-au calificat în urma unui examen scris și practic, obținând o diplomă oficială cu ajutorul căreia și-au putut autoriza activitatea în acest domeniu. Ele au posibilitatea să ofere acum servicii de masă și de cazare și de a organiza evenimente precum brunch-uri, picnic-uri sau prânzuri tradiționale.

***
În cadrul proiectului „Multiculturalitatea – Motor de dezvoltare durabilă a comunității”, desfășurat între 2014-2015, am organizat în 6 comunități interetnice din Transilvania 2 cursuri autorizate de formare profesională. A fost vorba despre cursurile: „Administrator pensiune turistică” și „Management de proiect.” În total, 32 de localnici din comunele Biertan și Moșna au absolvit cursurile, iar 3 dintre localnicii certificați au fost de etnie romă. Timp de 18 luni, prin implicare în activități civice, creative și socio-culturale am contribuit la reducerea disparităților sociale și creșterea coeziunii în comunitățile interetnice.

La acestea s-a adăugat unul de inițiere în meseria de ghid rural, la care au participat 45 de persoane. În cadrul acestei formări, participanții au prezentat fiecare în parte valorile patrimoniului local în care cred și soluții despre cum ar putea fi puse în valoare. Pentru echipa MET a fost o mare oportunitate să cunoască adevăratele valori partimoniale din aceste comune.