Anul 2019 marchează un moment istoric în parteneriatul dintre Fundația Mihai Eminescu Trust și grupul AccorHotels – Orbis: 10 ani de plantări. Un deceniu în care am împădurit împreună România, an de an, parcelă cu parcelă. Cifrele adunate până în prezent vorbesc de la sine despre amploarea proiectului.

Pe terenurile aparținând comunităților din zonele rurale au fost plantați 2.135.575 de puieți în 8 județe beneficiare: Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Bistrița Năsăud, Bihor, Satu Mare și Sibiu. 8502 de elevi și 1515 voluntari au fost implicați în acțiunile de plantare. Cu ajutorul lor, au fost împădurite 483 de hectare și au fost înființate 6 livezi școlare. Realizarea proiectului a fost posibilă și datorită interesului celor 103 de proprietari de pădure, 38 de ocoale silvice și 97 de școli partenere.

Caroline Fernolend, Președinte al Fundației Mihai Eminescu Trust, subliniază importanța acestui proiect:

Cel mai important lucru pe care l-am reușit să-l facem împreună a fost conștientizarea tuturor celor implicați în implementarea acestui proiect în România și, mai ales, în Transilvania, a tinerilor, a școlilor, a ocoalelor silvice, a proprietatorilor de composesorate cât de importantă este păstrarea pădurii în țara noastră. Pe de altă parte, încrederea partenerilor AccorHotels-Orbis și Pur Projet în noi, în Fundația Mihai Eminescu Trust. Un parteneriat de 10 ani este mult bazat pe încredere și pe rezultatele concrete care s-au obținut. Pentru mine, proiectul Livada Școlară este un proiect de suflet, deoarece este o inițiativă pur MET. I-am convins pe partenerii noștri să finanțeze acest proiect și astfel am putut organizat, pe lângă alte activități, mici ateliere de reciclare și de altoire. Prin intermediul acestor acțiuni, ei conștientiezează și mai mult importanța păstrării patrimoniului natural și a valorii lui.

Recunoașterea impactului proiectului „Plantăm pentru viitor” a venit o dată cu cele trei premii de recunoaștere primite: Premiul I obținut la secțiunile Mediu și Impact din cadrul Galei Societății Civile în anul 2014 și Premiul III la secțiunea Mediu în anul 2010.

Plantăm pentru viitor este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante și durabile proiectele ale Fundației. O colaborare solidă, un parteneriat puternic, cu impact de lungă durată. Împreună cu Grupul Hotelier AccorHotels – Orbis și Pur Projet, partenerul tehnic de implementare, coordonare și promovare al grupului hotelier, am creat o strategie cu bătaie lungă, cele peste 2 milioane de copaci plantați refăcând ecosistemele naturale degradate și, în același timp, atrăgând atenția asupra unor importante probleme de mediu.

Obiectivul Grupului AccorHotels– Orbis este plantarea unui număr de 10 milioane de copaci până în 2021. Peste 2 milioane au fost plantate deja în țara noastră, prin intermediul proiectului Plantăm pentru viitor, dezvoltat si implementat de Fundația Mihai Eminescu Trust. Ideea programului a fost simplă: și-au convins o parte dintre clienți să nu renunțe la prosop după o singură folosire, diminuând astfel consumul de detergent și apă. Din economiile astfel obținute, jumătate a mers către acest amplu program de împădurire. Plant for the Planet se desfășoară astăzi pe cinci continente, cu ajutorul a 40 de proiecte diferite. România a fost singurul partener european al grupului până în anul 2014. Plant for the Planet se bazează pe o colaborare strânsă între clienții și angajații lanțului hotelier, dar și comunitățile locale. Toți au un rol cheie, iar de atitudinea fiecăruia depinde reușita proiectului.

Programul Plant for The Planet a început în 2009 în România, sub denumirea „O pădure pentru fiecare școală“.  Initial obiectivul proiectului era acela de a controla eroziunea solului și susținerea regenerării sale naturale. Cu timpul, proiectul a căpătat noi dimensiuni, propunându-și să și refacă din punct de vedere ecologic zonele afectate de calamități, sub un nou titlu: Plantăm pentru Viitor. Pe parcurs, a fost introdusă și componenta conservării soiurilor tradiționale, cu implicarea tinerei generații în plantarea livezilor școlare.

Platăm Pentru Viitor are, așadar, două componente distincte. Prima dintre ele se concentrează pe împădurire, cea de-a doua pe educație ecologică. MET a reușit cu ajutorul proiectului să-i facă pe elevi să conștientizeze importanța pădurilor pentru bunăstarea comunității si a mediului înconjurător, dar și importanța conservării soiurilor tradiționale. Ei au fost implicați, alături de membri ai comunităților, voluntari și specialiști în domeniul silviculturii, în activitatea de plantare propriu-zisă. Includerea lor în proiect și entuziasmul cu care au participat au promovat proiectul la nivel local, regional și național.

În timpul activităților de plantare, toți participanții au colaborat în mod exemplar, deși erau de vârste și categorii sociale diferite. Declarația domnului Strait Gheorghe – inginer în cadrul Autorității Forestiere RPLOS Pădurile Făgărașului, demonstrează impactul pozitiv al proiectului asupra tuturor participanților: „Din punctul nostru de vedere, totul a decurs conform planului. Deja avem un parteneriat de lungă durată – este al patrulea an în care colaborăm. Proiectul este un lucru foarte bun, toată lumea este mulțumită și are un beneficiu: noi am reîmpădurit zona în care copacii căzuseră din cauza unei furtuni, elevii pleacă acasă cu multe cunoștințe și informații noi, iar școala a primit un laborator echipat.”

Când vine vorba de estimări, impactul de lungă durată al proiectului poate genera în viitor noi surse de venit pentru comunitățile locale, nu doar prin valorificarea lemnului, dar și prin activități în care sunt folosite fructele de pădure: producția de gemuri sau comercializarea fructelor uscate.

Ne bucurăm când ajungem să respirăm aerul curat al Transilvaniei. Alături de monumente istorice și datini, de cultură și meserii tradiționale, calitatea aerului este un element prețios și face parte din patrimoniul local. Fundația MET a înțeles necesitatea protejării acestuia și, de zece ani, împreună cu grupul hotelier AccorHotels – Orbis Hotels, face Transilvania mai verde.