Patrimoniul laic

În întreaga Transilvanie, mii de case istorice, mori, șuri și poduri sunt în stadii avansate de degradare.

Trăind izolati și fără posibilități materiale, locuitorii acestora sunt, de cele mai multe ori, necunoscători ai valorii moștenirii pe care o deţin. Un fenomen deloc surprinzător: exodul sașilor după ‘89 a făcut ca aceste așezări să fie locuite de români și romi din arealuri culturale foarte diferite.

Prin lansarea proiectului „Satul de sine stătător” am căutat să oferim o alternativă atât la dezvoltarea arbitrară, cât și la abandonarea patrimoniului.

La început, pentru a avea un impact vizual puternic și pentru a stimula mândria locală, am lucrat ca și cum am fi spălat un chip frumos dar îmbătrânit – am tencuit și zugrăvit faţadele cu stucaturi, am scos la iveală inscripţiile în limba latină și germană, am reparat ferestre, obloane și acoperișuri.

Dar renovarea doar a unei case sau a unei biserici poate să arate nepotrivit. Chiar dacă s-ar fi refăcut întreaga armonie arhitecturală a peisajului stradal medieval, aceasta ar fi doar o realizare trecătoare dacă oamenii locului nu și-ar fi însușit conceptul. Pentru aceasta, condiţiile de trai trebuiau îmbunătăţite.

Satul Meșendorf

Poate iniţial sătenii nu au avut o legătură sufletească cu moștenirea istorică săsească, transmisă din generaţie în generaţie, dar dacă încep să o privească ca pe un bun cu valoare economică ce ar putea deveni – cu puţin ajutor din afară – o sursă durabilă de venit, atunci se poate construi un viitor pentru comunităţile rurale, precum și pentru peisajul istoric înconjurător.

Renovari din patrimoniul laic:
Conacul Apafi, o istorie zbuciumată

 

Fostă cabană de vânătoare a familiei princiare Apafi, conducătorii Transilvaniei în secolul al XVII- lea, conacul este situat deasupra satului Mălâncrav, pe un platou de lângă biserica medievală fortificată și livada ecologică de meri.

Documente aflate în biblioteca naţională de la Budapesta descriu modificări făcute la interiorul și exteriorul casei în perioada 1679 - 1778, în care se vorbește de fresce „elegant pictate” conţinând scene din Vechiul Testament, din sufrageria lui Mihai Apafi și a soţiei sale, Prinţesa Kata.

După ce familia Apafi s-a stins, în secolul al XVIII-lea, proprietatea a trecut în patrimoniul verilor acestora, familia Bethlen. În cele din urmă conacul a fost vândut. Enciclopedia Revai menţionează că a fost reconstruit în 1830 de proprietarul de atunci, contele Haller, și a fost moștenit mai târziu de soţia acestuia, Suzanna.

 

 

În 1865 călătorul britanic Charles Boner, ajuns la Mălâncrav în timpul unei călătorii prin Transilvania, scria despre „...ruinele golașe ale conacului unei doamne maghiare... În pivniţa ce în timpul revoluţiei era plină de vin, butoaiele au fost sparte și vinul preţios a fost vărsat... Am băut din excelentele vinuri vechi ce se găseau acolo”.

Reconstruit și pus din nou în vânzare, a fost în cele din urmă donat bisericii sașilor în 1920. In 1949 comuniștii l-au confiscat și jefuit. Cu toate acestea, conacul nu a fost complet abandonat. Transformat în cămin cultural, o bucătărie de beton a fost anexată pe terasa cu coloane dinspre nord și o scenă improvizată a fost amplasată în fosta cameră de zi a prinţesei Kata.

Prin consecvență si multă implicare, Mihai Eminescu Trust, împreună cu localnicii din Mălâncrav, a scos la lumină Conacul Apafi.

Turnul Cojocarilor, Sighișoara

 

Casa de la Turn, este lipită de zidul nordic al Turnului Cojocarilor, iar în partea sudică, printr-o poartă arcuită, este legată de Turnul Măcelarilor.

Din sistemul de apărare al Sighișoarei de odinioară, doar opt turnuri mai stau în picioare în momentul de faţă, fiecare construit de către una dintre vechile bresle de meșteșugari ale orașului.

 

 

Turnurile au fost extinse și reconstruite de mai multe ori între secolele al XIV- lea și al XVII-lea. După restaurarea de către MET a Turnului Cojocarilor, acesta găzduieste o expoziţie permanentă dedicată patrimoniului istoric.