Împlinirea a 10 ani de activitate de către Office Depot a fost marcată printr-un eveniment inedit organizat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust în colaborare cu Transylvania College din Cluj-Napoca. Aniversarea celor 10 ani de la înfiinţare a fost sărbătorită de angajaţii Office Depot din Cluj-Napoca în cadrul unei acţiuni de plantare a unei livezi şcolare, în curtea Transylvania College. Angajaţilor companiei li s-au alăturat şi elevii colegiului, încântaţi să fie implicaţi într-o astfel de activitate muncind în echipe alături de adulţi la săpatul gropilor, plantarea puieţilor, bătutul ţăruşilor pentru montarea gardului de protecţie şi împrejmuirea cu plasă. Toţi cei implicaţi au fost îndrumaţi de echipa Fundaţiei MET şi de un specialist în pomicultură.

Înfiinţarea acestei livezi contribuie la conservarea soiurilor tradiţionale de pomi fructiferi din Transilvania, având în acelaşi timp şi un scop educativ pentru elevii colegiului, ei preluând responsabilitatea de a îngriji pomii şi de a culege roadele livezii.