Oaspete în Viscri

 

Viscri este unul dintre cele mai frumoase sate săsești din Transilvania, aparținând Patrimoniului Mondial UNESCO.

Construcția bisericii fortificate din sat a fost începută de către secui în anii 1100, inscripțiile pietrelor de mormânt din cimitirul care înconjoară biserica atestând acest fapt. În anul 1185 sașii au colonizat biserica, secuii fiind nevoiți sa părăsească satul și să se stabilească în sud-estul Transilvaniei.

Localitatea Viscri este atestată documentar în anul 1400 sub denumirea latină Alba Ecclesia, echivalentul ei etimologic fiind denumirea germană Weißkirch.

Biserica a dat și numele localității, fiind una dintre cele mai impresionante biserici din Transilvania.

Primele turnuri au fost adăugate bisericii în jurul anului 1525. În secolul al XVIII-lea, a fost construit cel de-al doilea zid de apărare precum și un coridor acoperit pentru depozitarea porumbului. Piesa centrală a altarului bisericii, clasică pentru secolul al XIX-lea, este reprezentată de pictura “Binecuvântarea copiilor” a pictorului din Rupea, J.Paukratz.

În sec. al XVIII-lea în Viscri s-a asezat un grup de ciobani români. După marele exodus al sașilor din anii 90, în sat au rămas doar câteva familii de sași.

În zilele noastre, muzeul amenajat în cadrul bisericii expune articole țesute, brodate, olărite, produse din metal şi unelte folosite în agricultură, precum şi costume şi elemente de mobilier tradiționale, ilustrând viața de zi cu zi a comunității săsești.

Din unul dintre turnurile fortificației poate fi admirată panorama satului, cu dealuri şi pajiști, precum şi acoperișurile autentice ale caselor şi șurilor.

Multe gospodării tradiționale au putut fi salvate și restaurate începând cu anul 1999. Mihai Eminescu Trust a implementat în Viscri mai mult de 300 de proiecte, a restaurat clădiri, a pavat drumuri, a oferit un autobuz pentru transportul elevilor la școală şi a susținut dezvoltarea antreprenorială locală. În sat există două fierării și un cuptor pentru producerea de cărămidă, țiglă şi var iar în curând va funcţiona şi o bucătărie comunitară, unde se vor produce gemuri şi conserve locale.

Oamenii din Viscri sunt recunoscuți pentru îndeletniciri precum broderia, țesutul, împletitul coșurilor, prepararea gemurilor, vinurilor sau a pâinii.

O specialitate culinară cu care sunt serviți oaspeții satului este supa tradițională de nuntă, o supă de găină cu tăiței de casă. Un preparat mai putin cunoscut și specific locului este delicioasa supă cu fasole boabe și prune uscate.

Viscri - Strada Principală

 

În Viscri sunt multe femei care produc articole vestimentare croșetate și piese din pâslă.

În apropierea satului se practică și astăzi un meșteșug vechi de secole: obținerea cărbunilor prin arderea lentă a lemnului găsit în pământ. Recomandăm o plimbare cu căruța spre pășunea satului, acolo unde se produc cărbunii tradiționali.

Un alt meștesug care se practică în continuare în Viscri este fierăritul. În atelierul ce poate fi vizitat, fierarul satului, Iștvan, face potcoave, încuietori pentru ferestre și uși, cuie și orice alt produs din fier necesar în gospodărie, dar si pentru restaurarea caselor.

Cuptorul de cărămidă și țiglă, aflat pe un deal în sudul satului, a fost construit de Mihai Eminescu Trust pentru a crea o sursă de materiale de construcție tradiționale, necesare restaurării clădirilor de importanță istorică și arhitecturală. În anul 2006, un expert britanic în restaurare, MBE Colin Richards, a venit la Viscri împreună cu echipa sa din Anglia pentru a construi cuptorul. Gheorghiță și familia sa, împreună cu alți nouă săteni, se ocupă de buna funcționare a cuptorului, aprinzându-l de 3 până la 5 ori pe an şi producând la fiecare ardere circa 6500 de cărămizi și 12000 de țigle. Vizitatorii sunt întotdeanuna bineveniți.


Unde poți sta

 

În Casa de oaspeți Viscri 63 - Rezervă aici!

În Casa de oaspeți Viscri 129 - Rezervă aici!