Expertiză

Date fiind experiența și expertiza obținute în peste 20 ani de activitate în domeniul reabilitării și restaurării caselor și anexelor gospodărești tradiționale, Fundația Mihai Eminescu Trust este în măsură să ofere servicii de consultanță persoanelor fizice și juridice care vor să reabiliteze sau să restaureze imobilele din gospodăria lor, folosind materiale și tehnici tradiționale de construcție. La solicitarea persoanelor fizice și juridice interesate, întocmim măsurători, estimări de costuri, realizăm proiecte de reabilitare și restaurare, dar și proiecte de supraveghere de șantier. Cunoștințele în acest domeniu au fost acumulate în urma implementării unui număr de 1.267 de proiecte de reabilitare și restaurare a patrimoniului construit, civil și religios, ca rezultat al unor studii teoretice și practice oferite de specialiști în lucrări de reconstrucție și renovare, atât din România, cât și din străinătate.

La reabilitarea caselor și anexelor gospodărești, recomandăm călduros să se folosească doar materiale de construcție tradiționale, cum ar fi var pastă, stins de șase luni, cărămidă și țigle executate manual, piese de dulgherie și tâmplărie, balamale, lacăte sau alte elemente din fier forjat lucrate de meșteri fierari. Doar prin folosirea materialelor tradiționale se poate reda aspectul de altădată al satelor din zonă și se poate restricționa folosirea abuzivă și inestetică a produselor industriale, cum ar fi geamurile termopan, acoperișurile din tablă, culorile stridente și sintetice etc. Serviciile de consultanță reprezintă rezultatul firesc al efortului nostru constant de a contribui la reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural din satele din Transilvania.


Ofertă

Dacă imobilul dvs. se află în raza a 50 de kilometri față de municipiul Sighișoara, ofertele noastre sunt următoarele:

  1. Consultanță preliminară. Aceasta presupune mai multe activități: deplasarea la fața locului și inspecție vizuală a stării de degradare a elementelor structurale, identificarea cauzelor de degradare și posibilități de combatere a acesteia, recomandări privind reparații, înlocuiri de finisaje, sursa de achiziționare și modul de folosire a materialelor tradiționale, meșteri locali, care cunosc tehnici tradiționale de lucru. Tarifele se pot solicita prin formularul de contact.
  2. Estimări de costuri ale investiției. Acestea cuprind: deplasare la fața locului, măsurători ale clădirilor existente, antemăsurătoare, cantități de materiale necesare, planificarea execuției, o ședință de asistență tehnică pe șantier. În acest caz, va fi întocmit un deviz de lucrări, care va cuprinde următoarele: cantitatea necesară de materiale, costurile privind materialele și manopera, o ședință de asistență tehnică împreună cu beneficiarul și recomandarea unor meșteri executanți. Tarifele se diferențiază în funcție de tipul construcției: șură, anexe gospodărești, grajduri, șoproane, construcții de locuit. Tarifele se solicită prin formularul de contact.

Formular de solicitare a serviciilor de consultanță

Prenume
Nume
Telefon
Email
Tipuri de serviciu solicitate:




Mesaj
Mesajul a fost trimis
Nu am putut trimite mesajul. Va rugam sa verificati formularul si sa incercati din nou.
Scroll to Top