Concert al trupei free groove în cetatea fortificată din alma vii
Pe 3 iulie, cu doar o zi înainte de Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, am găzduit un concert foarte reușit în complexul de fortificații din satul Alma Vii, comuna Laslea, județul Sibiu. Trupa „Free Groove” a Forțelor Terestre Americane Staționate în Europa a oferit o reprezentație de zile mari în fața comunității satului și a tuturor celor care ni s-au alăturat cu această ocazie. Iar publicul numeros și plin de viață a fost cucerit de rimurile și talentul soldaților americani.
Evenimentul a cuprins prezentarea proiectului „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii”, co-finanțat prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale al Departamentului de Stat al S.U.A, realizată de colegii din echipa de implementare a proiectului, de tururi ghidate în două dintre turnurile fortificației și de dansuri populare ale trupei locale de dansuri, alcătuită din cei mai mici reprezentați ai comunității.
Cu toții ne-am simțit minunat.
***
„REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” este proiectul nostru complex integrat de restaurare și reconversie funcțională a bisericii fortificate din satul Alma Vii, comuna Moșna, județul Sibiu.
Finanțarea în valoare de 500.000 de dolari a fost câştigată în urma unui concurs de proiecte desfășurat anual la nivel mondial, prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.
Scopul proiectului „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” este acela de a crește sentimentul de coeziune socială și de a-i motiva pe locuitori să lucreze la îmbunătățirea standardului de viață actual, păstrându-și totuși stilul de viață tradițional.
Proiectul „REVEAL Alma Vii” include, pe lângă restaurarea bisericii evanghelice, acţiuni ce au ca scop redarea ei comunităţii şi folosirea ei în scopuri culturale, educative şi turistice.
Alte știri
In-clus. Ex-clus. Ultimul episod din campania noastră de advocacy.
Suntem astăzi la Episodul 8 – ultimul – din campania noastră de advocacy pentru incluziune…
Documentația tehnico-economică pentru „Casa Noastră Viscri” este gata
Suntem încântați să vă anunțăm că documentația tehnico-economică pentru proiectul “Casa Noastră Viscri” finanțat de…
„Casa Noastă Viscri”, final de proiect finanțat prin TMI
„Casa Noastră Viscri” este unul din cele mai frumoase proiecte la care am lucrat și…
In-clus. Ex-clus. Episodul 7.
Episodul 7 din campania „In-clus. Ex-clus. Când o silabă decide destine.” vine cu ultima serie…
In-clus. Ex-clus. Campania noastră de advocacy – Episodul 6
Episodul din Campania „In-clus. Ex-clus. Când o silabă decide destine.” prezintă astăzi trei ONG-uri care…
MET organizează o dezbatere publică: In-cluziune vs. Ex-cluziune
Marți, în 28 noiembrie, vă invităm la o dezbatere publică cu titlul „In-cluziune vs. Ex-cluziune”,…