August a fost Luna Artei Urbane. Am organizat 5 serii de ateliere pentru copiii și adulții din Sighișoara, dar i-am primit cu brațele deschise și pe cei veniți în vizită în renumitul nostru oraș medieval. Am avut ateliere de lectură pentru cei mici, ateliere de inițiere în tehnica șervețelului, de pictură colaborativă și pictură pe textile, dar şi ateliere de recondiționare mobilier.
De coordonarea atelierelor s-au ocupat membrii echipei MET, dar și voluntari: le-am avut alături de noi pe Cristina si Monica, de la Fundația NABU, care s-au ocupat de atelierele de lectură, dar și pe Romanița și Monica, de la Monica Manu Maison, care au coordonat atelierele de recondiționare mobilier.
Totul s-a întâmplat în Bastionul Măcelarilor, din Sighișoara, recent amenajat și pregătit ca spațiu de evenimente si activități culturale. Este o bucurie când acest spațiu devine viu și animat de participanții la activități care încântă mintea și mai ales sufletul.