A venit momentul să ne strângem din nou în jurul unui subiect așa de ofertant cum este strategia culturala a orașului Sighișoara. Ne întâlnim cu persoanele cu inițiativă, active în viața culturală a Sighișoarei. Vom lucra împreună la o cafea în cetate. Astăzi discutăm despre proiecte concrete și le alegem pe cele posibile, pe care putem să le organizăm împreună și pentru care avem resursele necesare sau de care credem că putem face rost.
În discuțiile noastre ne bazăm pe chestionarele completate deja de către organizații și persoane implicate și care vor să lucreze împreună. Pentru că educația este strict legată de cultură, avem cu noi și 2 dintre directorii de licee din oraș, Joseph Haltrich si Tehnologic nr. 1. Evenimentul are loc într-o clădire frumoasă și potrivită cu discuțiile noastre: Hotel Sighișoara. Aceste intalniri fac parte din proiectul Cultfort – Fortăreață de cultură urbană prin care vom deschide Turnul & Bastionul Măcelarilor ca spațiu de evenimente culturale de calitate pentru sighișoreni.
Mai multe despre proiect: Fundația Mihai Eminescu Trust din Sighișoara a demarat la începutul anului 2022 un nou proiect: CULTFORT – Fortăreață de cultură urbană, un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, Apelul 4 – „Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței publicului.” Proiectul are o durată de 24 de luni și beneficiază de o finanțare totală nerambursabilă de 794.115 lei, 11% din această sumă fiind contribuția proprie a Fundației Mihai Eminescu Trust – 98.149 lei.
Ne susțin:
EEA and Norway Grants
Programul RO-Cultura
Granturi SEE & Norvegiene
Ministerul Culturii
Unitatea de Management a Proiectului – UMP