CULTFORT – Fortăreață de cultură urbană
Restaurarea Turnului și a Bastionului Măcelarilor din Sighișoara
Turnul Măcelarilor se află pe latura de vest a cetății Sighișoarei între Turnul Cojocarilor și Turnul Frânghierilor și flanchează dinspre sud poarta „Törle”. Este un turn poligonal de mici dimensiuni în plan, cu cinci niveluri și șase laturi neregulate adosat zidului de incintă, ce face parte din prima generație de turnuri și păstrează încă multe elemente din aspectul original. Nu a fost afectat nici de incendiul din 1676, nici de restaurările moderne, fiind astfel unul dintre cele mai valoroase turnuri ale cetății, un adevărat „Lebendigen Museum” (muzeu viu) așa cum îl descrie Gernot Nussbächer. Etapele de construire surprind în mare: zidul cu creneluri sec. XIII-XIV; turnul adosat zidului (grinzile planșeelor au fost datate dendrocronologic în prima jumătate a secolului al XV-lea); structura principală a acoperișului și structura interioară de lemn a ultimului nivel, de început de secol XVI; modificări ale formei șarpantei la sfârșitul secolului al XVIII-lea și înălțarea cotei de acces a parterului în secolul XX (ce a dus probabil și la desfacerea planșeului dintre parter și primul etaj). Bastionul circular situat în fața turnului a înlocuit parțial în secolul al XVII-lea, o barbacană care exista probabil deja în secolul al XVI-lea, iar porțiunea de zid de deasupra actualului nivel de călcare al bastionului a fost masiv rezidită după 1950.
Turnul și bastionul s-au aflat în grija breslei Măcelarilor. Un inventar din 1680 consemnează faptul că în turn se găseau „cinci archebuze, printre care o frumoasă pușcă cu cârlig (cu două țevi), o muschetă, câteva gloanțe, un chintal de praf de pușcă.“ După ce rolul fortificațiilor s-a estompat – într-o pictură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea putem vedea bastionul acaparat de vegetație – turnul nu a mai fost îngrijit și nici folosit, porțiuni ale planșeelor și scările interioare dispărând în timp, păstrându-se grinzile de stejar și ușa de acces de la nivelul drumului de strajă.
Înaintea proiectului de arhitectură stă de fapt un îndrăzneț proiect de antreprenoriat cultural – bastionul ca spațiu cultural flexibil, protejat și inspirant pentru sighișoreni și nu numai, prin care turnul și bastionul să poată fi reincluse în viața orașului istoric, înscris în patrimoniul UNESCO (din cele 14 turnuri ce făceau parte din fortificația medievală s-au păstrat 9, din care abia jumătate pot fi vizitate). Prin proiectul de refuncționalizare s-a urmărit în primul rând redarea posibilității parcurgerii verticale a turnului: refacerea scărilor și a planșeelor, coborârea nivelului de acces la cota pragului de piatră inițial, restaurarea dar blocarea pentru moment a ușii de la nivelul drumului de strajă (dispărut), organizarea unei mici expoziții la interiorul turnului și amenajarea bastionului pentru a permite evenimente culturale outdoor.
Întrebarea care a ghidat proiectul de arhitectură a fost: cum poate clădirea restaurată povesti mai mult decât înainte? O inventariere atentă a urmelor și indiciilor diferitelor etape de edificare, marcate apoi prin lumină și „etichete-obiect” din metal, invită vizitatorul într-o explorare activă a evenimentelor prin care a trecut turnul (ex. crenelurile primului zid de incintă vizibile la interior și exterior, lărgirea gurilor de tragere pentru a permite folosirea armelor de foc, pardoseala de lut ca măsură antifoc, semnele de dulgheri incizate în elementele de lemn care permiteau asamblarea sus a unor piese croite la sol, urme ale unor incendii, etc). Expunerea împletește discret trei linii narative: Turnul Măcelarilor (etape, materiale, elemente de arhitectură), viața cetății (obiecte de apărare și uz cotidian), istoria Transilvaniei și a Europei (context și înțelegere mai largă). Plasate punctual, echipamente multimedia completează ponderat prin sunet, vizual, etc. întâlnirea cu istoria înmagazinată în ziduri.
Într-un anume sens, în ceea ce privește restaurarea, proiectul este mai degrabă unul de consevare, urmărind păstrarea a cât mai mult din substanța istorică și aplicând consecvent principiile contemporane de intervenție în cazul clădirilor de patrimoniu. Elementele dispărute sau cele care nu au existat niciodată, dar necesare noii vieți culturale a monumentului, se diferențiază discret pentru a scoate și mai mult în evidență materia istorică păstrată. Podina planșeelor dispărute a fost refăcută din două straturi de dulapi dispuse la 45⁰ (măsură de consolidare structurală), acolo unde grinzile s-au pierdut grinzile noi se inserează în cuiburile existente dar sunt realizate din doi dulapi alăturați ușor distanțați, scările respectă poziția inițială și interpretează scara documentată de releveul din 1950 (scara cu trepte masive din stejar crăpat radial devine o scară cu trepte triunghi echilateral în secțiune, perfect tăiate), structura auxiliară de la nivelul parterului (podestul de acces și grupul sanitar) este inserată ca o piesă de mobilier, indepdendentă și ușor rotită față de structura turnului.
Proiectul de arhitectură își propune în cele din urmă recunoașterea frumuseții fruste a fortificațiilor și potențarea acesteia prin adăugarea unor elemente și detalii contemporane. Ceea ce ni se pare fascinant atunci când lucrăm cu clădiri existente este o anume alchimie între nou și vechi, capacitatea acestora de a se pune reciproc în valoare.
ABRUPTARHITECTURA
Cristina Constantin & Cosmin Pavel
Fotografii: Arh. Vlad Pătru
