Fundația HORIZON – sprijin pentru patru școli de vară

Ne vedeți aici în Alma Vii. Acum câteva zile, am terminat de organizat în sat o școală de vară cu tematică sportivă. 25 de copii mai mici sau mai mari s-au distrat strașnic la antremanetele de baschet și fotbal și la atelierele de teambuilding. Am mai avut parte de o excursie în Sighișoara (cu oazia unui meci amical cu alți mici fotbaliști din oraș), un picnic pe deal, un foc de tabără+bezele și o seară faină de film. Școala de vară s-a întâmplat cu ajutorul voluntarilor noștri și cu sprijinul Fundației HORIZON din Olanda.

Este pentru al patrulea an consecutiv când partenerii noștri de încredere ne sprijină în organizarea acestor școli de vară. În acest an, ajungem alături de voluntari, pe lângă Alma Vii și în Mălâncrav și Florești din Laslea, Sibiu, dar și în Archita, din comuna Vânători, Mureș. Avem în acest proiect 10 voluntari de la noi și din afara țării, cu care am planificat deja totul cu mult timp înainte. Acest proiect se termină în acest an în 17 septembrie și ne așteptăm ca 155 de copii să ia parte la aceste activități. Pentru organizarea activităților ne-am pus nădejea în voluntarii noștri, specialiști în diferite domenii, profesori sau educatori, antrenori de fotbal sau de baschet și dansuri sportive, pentru ca activitățile să fie cât mai potrivite pentru micuții comunităților transilvănene. Grupa de vârstă pe care am integrat-o în acest proiect este 5-14 ani.

Revenim cu detalii despre următoarele școli de vară, pe măsură ce le vom desfășura.

Scroll to Top