Am plantat încă 228.300 de copaci
Noi credem că și aerul curat pe care îl respirăm este tot e o formă de patrimoniu și merită păstrat cu cea mai mare atenție. Acesta este motivul pentru care de ani buni suntem implicați în ample acțiuni de plantare în mai multe județe.
Preocuparea noastră pentru plantări a început acum multă vreme, în 2009, cu Plant for the Planet. iar partenerul nostru fidel, an de an, a fost Grupul AccorHotels-Orbis. Între timp am crescut din ce în ce mai mult în această direcție și nu ne-am mai oprit. Proiectul nostru actual se numește Plant for the Future și este realizat împreuna cu Pur Project. Plantăm acum și pe terenuri care sunt degradate sau defrișate prin intervenția omului, dar reîmpădurim și în locuri în care au fost afectate de calamități naturale.
Și acum să vă spunem niște cifre din această primăvară:
Am plantat în 6 județe: Maramureș, Alba, Sibiu, Bacău, Covasna și Harghita.
Am plantat 228 000 de puieti
Am colaborat cu 9 ocoale silvice, 8 asociații composesorale, 5 primării, 5 instituții de învățământ
Au participat aproape 200 de voluntari – elevi și tineri
Am acoperit aproximativ 54 de ha de teren cu păduri.
Așa arată moștenirea pe care vrem să o dăm mai departe copiilor și nepoților noștri. Mulțumim că ne susțineți astfel încât săputem face acest lucru și în continuare.
Alte știri
Arhive
Galerie foto




