Restaurarea și refuncționalizarea incintei fortificate

Alma Vii este un loc special. Este unul dintre puținele sate întemeiate de sași acum multe sute de ani ce are astăzi o populație activă și un patrimoniu cultural și natural bine păstrat. Fundația MET a început să-și facă simțită prezența în sat încă din anul 2008, atunci când au fost reparate nouă poduri de lemn în parteneriat cu primăria și cu meșterii locali.

În anii care au urmat au fost renovate fațadele mai multor case particulare, a fost consolidat, reparat și dotat dispensarul sătesc, precum și magazinul din sat. Tot în această perioadă, MET a organizat cursuri de formare profesională și a oferit consultanță locuitorilor care doreau să-și dezvolte mici afaceri.

În luna aprilie 2015, MET și partenerul său, Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural, au început proiectul Centru de interpretare a culturii tradiționale Alma Vii – Restaurarea și refuncționalizarea incintei fortificate.

Proiectul, în valoare de 3.917.542 lei, a fost finanțat printr-un grant SEE și cofinanțat de către MET și fundația Horizon. Acesta a fost inițiat în urma unor studii și ca o continuare a multiplelor întâlniri și discuții cu membrii comunității din Alma Vii. În cadrul dialogului cu comunitatea de aici a ieșit în evidență au faptul că locuitorii pun mare preț pe biserica fortificată a satului. Construită în secolul al XIV-lea și apoi fortificată, extinsă 200 de ani mai târziu, incinta fortificată a trecut în cadrul acestui proiect prin ample lucrări de restaurare. Acestea au vizat în special turnurile și zidul de fortificație, dar și amenajarea spațiului interior al incintei fortificate și transformarea acestuia într-un centru cultural local ce va găzdui evenimentele speciale și sărbătorile comunității.

La finalizarea lucrărilor de restaurare a început o altă fază importantă a proiectului, și anume integrarea armonioasă a monumentului în viața comunității. În spațiile reabilitate din incinta fortificată, cu ajutorul obiectelor donate de către membrii comunității, au fost amenajate expoziții ce pun în valoare cultura multietnică locală. Tot aici vor fi prezentate și vor putea fi cumpărate de către vizitatori obiectele de artizanat și delicatesele culinare tradiționale realizate de către membrii comunității. Proiectul a avut și o importantă componentă de arheologie medievală construită, astfel că renovările și cercetările din interiorul incintei fortificate s-au făcut cu multă grijă. Toate cercetările și descoperirile au fost documentate atent, cu sprijinul unei echipe de arheologi români și norvegieni.

Pentru că unul dintre obiective a fost generarea unei dezvoltări economice durabile și întărirea unei comunități care să devină prosperă după terminarea proiectului, au avut loc întâlniri regulate cu reprezentanți ai celor aproape 400 de persoane care locuiesc astăzi în sat. Scopul a fost acela de a crește sentimentul de coeziune socială și de a-i motiva pe locuitori să lucreze împreună la îmbunătățirea standardului de viață din comunitate, păstrându-și totuși stilul de viață tradițional. Pentru a impulsiona turismul local, MET a realizat pentru locuitorii din Alma Vii cursuri de instruire în domeniul turismului și cursuri de învățare a limbii engleze. Încă înainte de terminarea lucrărilor la incinta fortificată, Fundația a început să promoveze patrimoniul arhitectural și cultural al satului Alma Vii pe site-urile de specialitate și în cadrul rețelei de parteneri din turism. De asemenea, satul a fost promovat ca destinație de turism cultural cu ajutorul a 10 filme de scurtmetraj și a unui documentar de lung metraj realizate în timpul proiectului

Alte proiecte exemplare

Traseu cultural Mălâncrav

Patrimoniu multietnic viu Acest proiect a fost implementat în satul Mălâncrav, între anii 2015-2016, și…

Plantăm pentru viitor

Despre proiect Ne bucurăm atunci când respirăm aerul curat al Transilvaniei. Alături de monumente istorice,…

Galerie video

Galerie foto

Scroll to Top