Cum să lași o biserică din 1424 să piară?

Biserica evanghelică din Florești a fost construită în 1424 de către familia nobiliară Bethlen, zidul estic purtând încă o inscripție în memoria acesteia. În anul 2001, biserica evanghelică, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost deconsacrată. Ea a fost încredințată comunității locale din Florești, prin intermediul Fundației Mihai Eminescu Trust, în schimbul lucrării de restaurare efectuată de fundație. Lucrările de restaurare au început în 2003, prioritară fiind salvarea acoperișului. Un localnic a desenat din memorie imagini ale interiorului, pe baza cărora MET a început refacerea băncilor din interior, a balconului, a scării, a dușumelei şi a tavanului. Lucrările de restaurare interioară şi exterioară, coordonate de arhitecții Gabriel Lambescu si Jan Hülsemann, au fost executate de meșteri locali. Biserica evanghelică din Florești și-a reintrat în drepturi în toamna anului 2008, iar sfârșitul lucrării a fost marcat de episcopul Klein, care a ținut o slujbă de resfințire a bisericii

Articole relevante

Centre de învățare MET

Pentru o comunitate puternică, investițiile în copii și educație sunt obligatorii. Tocmai de aceea, ne-am propus să deschidem în satele transilvănene în care lucrăm centre de …

Creștem generația ARC

Educație pentru Antreprenori Rurali în Cultură Știți bine că noi, aici, la MET, încurajăm antreprenoriatul local încă de la vârste tinere, pentru că niciodată nu e …

Civic Act

Creșterea nivelului de conștientizare a tinerilor privind importanța cetățeniei active Călin este un licean din Sighișoara care este implicat, curios și dornic să participe …

Micul arhitect

În 2015, timp de un semestru, 25 de elevi din clasa a II-a de la Liceul Joseph Haltrich, Sighișoara, s-au jucat de-a micii arhitecți, alături …

Florile Transilvaniei

Proiect de promovare a tradițiilor de restaurare și pictură pe lemn În 2014, MET a desfășurat proiectul Florile Transilvaniei – proiect de promovare a tradițiilor …

Taberele de vară pentru copii

Taberele de vară pentru copii Mihai Eminescu Trust 2015 este primul an în care Maria din Mălâncrav participă la o tabără de vară pentru copii, organizată …

Galerie foto

Visual Portfolio, Posts & Image Gallery for WordPress

Scroll to Top